miercuri, 12 aprilie 2017

Lipirea unui LED cu plita eR

Elementele de incalzire tip PTC nu necesita circuit de termostatare. Temperatura de incalzire este stabilita de constructor si nu poate fi modificata. La alimentare, curentul prin element (PTC, 230V, 230ºC, 10-35W (35 * 21 * 5 mm) are valoare maxima (aprox. 600mA, c. a.), scade in 15 secunde sub 100mA iar la atingerea temperaturii de lucru scade sub 60mA. 

In folile de catalog ale producatorilor am gasit ca temperaturile de lipire a LED-urile SMD folosite pentru backlight sunt:
- manual, 350ºC, 3 secunde
- automat, 260ºC, 10s

Aparatul prezentat in articolul anterior are o temperatura maxima de 230ºC, temperatura pe care o atinge in 60 secunde. In concluzie, putem tine LED-ul pe plita 10-15 secunde fara riscuri. Dupa cateva LED-uri lipite se obtine si indemanarea necesara pentru a lucra rapid.

Recomand ruperea capsulei LED-ului ars cu un cutit (1), apoi cu letconul dezlipiti terminalele LED-ului de pe placa (2). Curatati padurile de lipit cu o tresa (3) si apoi cu alcool (4). Lipiti o cantitate mica de fludor cu plumb pe paduri (5), adaugati o picatura de flux (6) si asezati LED-ul in pozitia corespunzatoare (7). Plasati apoi bareta pe plita (8). In cateva secunde LED-ul pluteste pe aliajul de lipit lichid si se aliniaza corect (doar in cazul LED-urilor identice cu originalele) pe paduri. Daca nu este necesara nicio corectie de aliniere (9), se ridica usor bareta (10) si se asteapta racirea aliajului de lipit (11). Urmeaza curatarea lipiturii si a zonei apropiate cu alcool (12). Inainte de lipirea lupelor (13), testati LED-ul/urile si bareta pe tester, pe o sursa de curent variabila si, evental, pe sursa din televizor/monitor (14).
In functie de situatie si indemanare, operatiile 3, 5 si 9 pot lipsi. 
In cazul padurilor topite cu suport carbonizat, recomand decuparea portiunii de bareta sau inlocuirea intregii barete, ca ultima solutie. 

Postati, va rog, sugestiile si comentariile mai jos. Multumesc!

4 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua, Domnu Rusu de unde pot procura acest Element de încălzire tip PTC, 230ºC pe care l-ați folosit și dumneavoastră în acel montaj. Mulțumesc anticipat o zi buna va doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trimiteti un mesaj la adresa de la pagina Contact sau aici: http://forum.e-rusu.ro/d10016435-element-de-incalzire-tip-ptc-230c

      Ștergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere