luni, 17 iunie 2024

Hoffman H225 - comuta canalele din PTT

Primul defect intalnit la aceasta statie CB! La apasarea clapei de emisie (PTT) sunt comutate canalele. La o prima vedere suspectez fire rupte la mufa microfonului sau microintrerupatoare de pe microfon defecte, doar ca in acest caz a fost intrerupa o legatura in interiorul statiei, intre placuta microfonului si placa de baza (legaturi realizate cu punti de cositor). Una era intrerupta. Desigur, ca si in alte dati, toate setarile erau "butonate", asa ca am facut toate setarile in prezenta clientului, explicand ce reprezinta fiecare in parte, rolul butoanelor si reglajul corect al acestora.

marți, 28 mai 2024

Hoffman H225

Hoffman H225 este o statie radio CB cu un raport pret / performanta decent. Pana acum n-am intalnit niciuna defecta, in schimb au fost mai multe solicitari de tipul "nu emite-nu receptioneaza". De fapt, statia emite peste 4W doar ca intr-o alta norma. Cum internetul este sarac in informatii si solicitantul ratacise de mult manualul de utilizare, am fost nevoit sa butonez pana cand am descoperit functiile suplimentare ale butoanelor existente pe panou. 
Butonul [AM/FM], cu functia de schimbare a tipului de modulatie la receptie si emisie, daca este apasat lung (3s) scade frecventa de lucru cu 5kHz, in partea de sus a ecranului este afisat "- 5kHz". Iesirea din acest mod se face tot printr-o apasare lunga.
Butonul [NORMAL] apasat lung face ca pe display sa fie afisate doar normele. Din comutatorul de canale trebuie selectat "d", apoi se apasa lung [NORMAL] pentru memorare. 

Si poate sunteti curiosi...


Ce-ar mai fi de zis? 
O placa miniaturizata dar aerisita si cabluri flexibile intre placa de baza si cea frontala. Un plus, ca sa spun asa. Daca tineti cont sa nu opriti statia din potentiometrul de volum (daca priza de alimentare nu este oprita de contact, se scoate din priza), sa nu treceti pe emisie fara antena, cu cablul intrerupt sau in scurtcircuit, tine o viata.

Fotografii suplimentare la cerere.

joi, 4 aprilie 2024

32PFS6402/12 - Ati uitat codul PIN?

Dacă aţi uitat codul PIN, puteţi suprascrie codul curent şi puteţi introduce un cod nou.
1 - Apăsaţi pe telecomanda tasta Home (casuta), selectaţi Toate setările şi apăsaţi OK.
2 - Selectaţi Blocaj copii şi apăsaţi
pe -> (dreapta) pentru a accesa meniul.
3 - Selectaţi Schimbare cod.
4 - Introduceţi codul de suprascriere 8888.
5 - Acum introduceţi un cod PIN nou pentru funcţia
Blocaj copii şi reintroduceţi-l pentru a-l confirma.
6 - Apăsaţi <- (stânga) de mai multe ori, dacă este
necesar, pentru a închide meniul.
Noul cod este setat.


vineri, 29 martie 2024

Samsung UE40J5100AWXBT (02) - imagine cu remanenta

Televizor Samsung UE40J5100AWXBT (02)
Panou LCD: CY-GH040BGSV1H
T-CON: RUNTK5538TP

Defect reclamat: "nu-i imaginea buna"
Defect constatat: imagine intunecata, remanenta
Manifestare ca in urmatorul videoclip:


La o prima masuratoare constat ca exista tensiunile necesare functionarii ecranului si banuiesc o intrerupere a VGH intre driverele de jos si cele laterale, doar ca o noua masuratoare imi arata ca intreruperea este in interiorul T-CON (nu exista continuitate intre cele doua puncte marcate VGH, stanga-dreapta pe imagine).





Am unit cele doua puncte VGH si imaginea a revenit la normal. 





Test imagine dupa reparatie:

marți, 19 martie 2024

OB3368AP - reducere curent

Micsorarea curentului prin LED-uri se face prin marirea rezistorului echivalent din pin-ul Iset (17) al controlerului LED OB3368AP (R313, 51k si R325, 180k). 
In exemplul de mai jos, inlaturarea rezistorului R325 scade curentul cu 25%.


Televizor JVC, LT-40C550
Sursa TV3902-ZC02-01(D), zona controlerului LED







duminică, 10 martie 2024

sâmbătă, 9 martie 2024

Tester ecran

Folosesc de mai multi ani un tester pentru verificarea ecranelor LCD. De curand a trebuit sa intervin la un comutator defect si pentru asta am demontat capacul. Pe langa faptul ca producatorul a polizat inscriptiile circuitelor integrate, a mai adaugat si un buton ascuns de autodistrugere. Concret, comutatorul marcat (foto 2) introduce bateria in circuit (1-3 din sectiunea de sus, pe imaginea 4), iar cealalta sectiune 
(de jos, 1-3) pune la masa un terminal al circuitului integrat U1. Nu stiu ce se intampla, cert este ca dupa remontare am constatat ca testerul nu mai "stie" rezolutiile, iar mirele generate acum sunt zgomotoase, fara OSD.

Pentru curiosi, am adaugat fotografiile de mai jos, iar daca trebuie neaparat sa-l demontati pentru diverse reparatii, sa tineti cont ca trebuie sa mentineti blocat intrerupatorul ascuns (folosind, de ex. o lera spion, ajuta "a treia mana"), cu aparatul alimentat din sursa externa pana cand intrerupeti circuitul marcat cu X (foto 4) si realizati puntea 2-3 ca in imagine. 

Daca citeste cineva softul... sunt interesat. ;-)  
Multumesc!

Foto 2


Foto 3



Foto 4


Foto 5